Din presa de azi am aflat ca sambata, “Luceafarul” de Mihai Eminescu, a fost omologat in Cartea Recordurilor drept cel mai lung poem de dragoste cu cele 98 de strofe ale sale. Nu-mi amintesc cand am simtit ultima oara atat de multa mandrie in suflet. Mandrie ca sunt roman, ca Eminescu este roman si ca a scris in limba mea (noastra) materna, ca oriunde ma vor purta pasii in lumea asta voi putea discuta cu o mare satisfactie despre subiectul “poezii de dragoste” si le voi putea da peste nas “strainilor” cu aceasta omologare, etc.

Ciudat este ca ieri vorbeam cu cineva despre Eminescu si scrisorile sale de dragoste catre Veronica si chiar ne intrebam “oare care este cel mai inalt nivel la care poti iubi pe cineva?”. Trecand de peisajul inconjurator, de vrajba dintre oameni, de modalitatile de comunicare, de tipizarea coloanei vertrebale caracteristica fiecaruia dintre noi si, cel mai important, trecand de vorbe, care este maximul pe care poate cineva sa il faca pus intr-o situatie in care, vorba “parazitului”, “plange semitonul”?

Am un bun prieten din liceu (mai mult coleg de tampenii decat de banca) care, desi foarte lenes, avea un atu in fata caruia ABSOLUT TOTI profesorii ramaneau masca, fie ca erau de limba si literatura romana, fie ca erau de fizica. Baiatul asta recita Luceafarul cap-coada perfect si, desi mai tot timpul era prins in offside cand venea vorba de concentrare, o facea intr-un mod unic combinand tristetea cu speranta. Era atat de natural incat aveai senzatia ca face misto de tine cand il vedeai cum se transforma din tipul mereu pus pe glume in cel mai serios / patrunzator om in viata. Indirect, Eminescu l-a salvat de multe ori de la problemele cu profesorii din timpul liceului. Il apreciez foarte mult pentru acest lucru dar nu pot sa nu ma gandesc oare ce anume l-a determinat sa memoreze aceasta poezie? Sigur il voi intreba cu prima ocazie cu care ne vom revedea.

Noua zeci si opt de strofe. Un numar atat de mare incat simpla numarare din doi in doi pana la final iti poate declansa un cascat izvorat din plictiseala. Nu si daca citesti poezia.

p.s. de ce s-a oprit la 98?
p.s.2. nu era mai frumos daca poezia ar fi fost omologata de Dragobete?