Traim zile de istorie. Acum nici o saptamana am incercat sa imi conectez Wii-ul la internet prin wireless. Dupa ce s-a realizat conexiunea am aflat ca trebuie sa platesc o suma modica pentru a-mi downloada pe Wii versiunea de Opera pentru consola respectiva. Stateam pe canapea, cu wiimote-ul in mana, in fata unui televizor extrem de user-friendly. Laptop-ul era pe undeva prin dormitor, telefoanele mobile imi erau prin bucatarie, iar despre desktop nici nu mai vorbesc pentru ca de cand am acasa propriul home studio nu prea am mai folosit internetul pe “calculatorul de lucru” de teama “viermilor”. Foarte relaxat, m-am lasat dus de meniul consolei. Dupa cateva “ok”, “i agree”, “next”, “accept” imi apare optiunea “pay by credit card”, moment ce coincide cu fixarea privirii, micsorarea deschiderii ploapelor si retragerea capului mentinand acelasi nivel de intaltime al campului vizual. In prima faza imi zic “hai ca n-are cum … “. Langa mine, pe masuta, langa bricheta, portofelul.

“Ia sa vedem…”. Scot cardul, introduc datele (uimit ca fac asta pe tv de fapt), dau ultimul “ok” si astept. Dupa cateva secunde plata se confirma, downloadez browserul si intru pe youtube. Un pic socat, dar constient de nivelul tehnologiei din zilele noastre, incep sa ma uit la clipuri. De fapt imi reinventasem MTV-ul, cel care a avut un rol atat de mare in pasiunea pe care o am pentru muzica. Pana la playlist-uri pe youtube si muzica ascultata direct prin streaming a fost un pas mic. Mi-am verificat mailurile si am vorbit cu prietenii. Eram deja fermecat. Dupa cateva ore ma aflam pe aceeasi canapea comfortabila. Nu se schimbase nimic cu exceptia unui corp de lumina difuza aprins de niste unghii rosii.

Pentru cele de mai sus este intradevar nevoie de o conexiune la internet buna, dar la noi acest lucru se cam gaseste pe toate drumurile. Viteza mare duce la download-uri ilegale mai multe (fie ca sunt filme, muzica, poze, etc) si nu pentru ca utilizatorul este intruchiparea infractorului ci pentru ca omul vrea sa incerce, este curios cand vine vorba de nou si / sau gratis … mai ales gratis.
(Totusi aici trebuie sa mentionez ca romanul a inceput din ce in ce mai mult sa aiba un comportament suspect. Declara ca vrea “doar sa se uite” pana cand il surprinzi ca a iesit din magazin cu pachetul de biscuiti fara sa il plateasca. Astia sunteti, sariti la mine degeaba.)
Punctez acest lucru pentru ca in plin proces Pirate Bay, casele mari de discuri de afara vor sa faca o schimbare impotriva curentului si sa interzica un lucru fara de care realitatea noastra contemporana nu ar mai fi aceeasi. Vor sa se opuna evolutiei. Nu spun sub nicio forma ca pirateria este per total un lucru bun dar nu pot sa nu remarc in acelasi timp atatea entitati artistice care, cu ajutorul pirateriei si al internetului, au reusit sa vanda sute de mii de unitati (de la reprezentanti de marca precum Nine Inch Nails pana la artisti independenti, unsigned, de pe CD Baby) si foarte, foarte mult merchandising. Cum au facut asta? S-au lasat mai intai descoperiti dupa care au cautat metode de monetizare a succesului inregistrat. Da, stiu, suna greu si peste mana dar asa se intampla cand imaginatia iti ramane blocata undeva in 1998.

Intradevar, artistii nu pot face acest lucru singuri. Trebuie construita o echipa cu sarcini trasate pentru fiecare dintre cei implicati. Este nevoie de creativitate si brainstorming. Avem de a face cu un nou mediu in care conceptul de marketing a renascut pur si simplu. Industria muzicala este de cacat? Ok, hai sa vedem ce putem face si ce trebuie sa fie schimbat. Nimic in viata asta nu ramane “asa” pentru totdeauna. Atata timp cat esti deschis la minte si pregatit de schimbare, sigur se va gasi si pentru tine un loc langa cei care, sincer acum, sunt cei mai buni in domeniu. Si poate muzica lor nu este cea mai grozava, dar sigur au in spate o echipa bine inchegata de “soareci de internet” (si nu numai) condusa de un adevarat lider conectat la realitatea definita prin acest rece si totusi sincer “ACUM”. Ti se pare ca e prea mult? Si mie. Ti se pare ca nu merita? Pentru mine merita. Ai treaba cu muzica (artist, trupa sau orice altceva) dar n-ai auzit in viata ta de Last Fm, Tunecore, CD Baby, Imeem? Trist … pentru tine trist. Eu imi doresc mai mult. Mult mai mult decat poti obtine tu vreodata. Si nu din lacomie ci pentru ca stiu ca pot sa fac mai mult.

Internetul a modificat tot. Traim o revolutie a informatiei in care posibilitatile de afirmare sunt nenumarate. Apar zeci de artisti ce se reprezinta printr-un singur link de download sau un cd pus la vanzare pe un site obscur. N-avem site-uri cu multi vizitatori prin intermediul carora sa se vanda muzica? Ba da, avem, doar ca voi nu le stiti. Ramane doar sa cautati parteneriate. Dar am mai auzit si de la altii. E lene mare si ceata, nu? Chiar daca nu ar exista astfel de site-uri, de ce nu le construim noi? Stiu ca poate pentru unii pare grandios mare parte din ceea ce spun insa exact acest lucru ar trebui sa fie un semnal de alarma. In ceea ce ma priveste, cele scrise mai sus reprezinta 1% din informatia pe care o citesc ZILNIC in legatura cu posibilitatile de marketing si promovare pe internet in industria muzicala. Nicidecum vreun “guru”, ci doar cineva care vrea sa schimbe ceva.

Junky

p.s. inca sunt fanul cartilor, nicidecum al blogurilor.