Poveste
Dupa un articol despre “nimic”, astazi scriu in sfarsit despre “ceva”. Ceva ce are legatura cu “nimic”-ul de ieri si “altceva”-ul de maine. Da, si maine o sa scriu. Stiu, n-am mai legat de mult timp trei articole in trei zile.
“Ceva”-ul de azi a aparut dupa ce am citit o treaba foarte interesanta (ar fi indicat s-o cititi si voi ca sa aiba sens articolul asta). Am descoperit ca indiferent de mediul de propagare, o poveste ramane o poveste, si tine numai si numai de tine daca tragi sau nu vreo invatatura din asta.
Nu mi se intampla sa intalnesc in fiecare zi oameni care au o problema de personalitate. Dar atunci cand intalnesc, incep sa ma gandesc ca … e normal sa iti pui intrebari despre ceea ce esti tu ca om, ca persoana. E normal sa iti faci tactica pentru meciurile vietii si sa incerci sa-ti conturezi cat mai bine locul. Ca tot e pe val piesa, pe scurt sa incerci sa-ti gasesti locul potrivit, acolo in adancul tau. Pana la urma asta e toata combinatia. Sa te simti bine in pielea ta. Si e firesc, daca te respecti, sa incerci sa reprezinti cat poti de bine ceea ce simti, ceea ce esti de fapt. Atat cat esti, atat cat simti.
De ce sa te dai vultur cand tu de fapt esti gaina? De ce sa te comporti ca o gaina cand tu de fapt poti zbura? Sa mai lasi si pe altii sa profite de pe urma ta… E bine sa-ti cunosti lungul nasului (sau ciocului, dupa caz) daca vrei sa-ti stii adevaratul potential. Ca daca mai intervine si competitia aia prosteasca si incepi sa crezi ca toata lumea are o problema cu tine personal, devine nasol. Din start vei pierde pentru ca ti-ai notat gresit datele problemei. Si atunci, desi n-avem Las Vegas cu panouri luminoase intinse pe pereti uriasi, tot iti va clipi odata si odata eroarea ca reclama aia luminoasa din Seinfeld. Nu ma astept sa stie toata lumea despre reclama luminoasa din Seinfeld si stresul pe care ea il provoca vecinilor, asa cum nu m-am asteptat nici ca toata lumea sa prinda duma cu bila de pe ASE. Dar intre noi fie vorba … cine stie, stie, cine nu, poate-l ajuta prietenii.
Revenim … multe gaini, un vultur. Uneori e nevoie de un simplu zbor pentru a declansa frustrare in randul celorlalti. Un aspect foarte trist al conditiei umane, zic eu. Intradevar, nu toata lumea stie sa aprecieze, sa laude. N-am dat povestea prin link prietenilor. M-am gandit ca-i mai bine sa scriu despre ea, pentru ca mi-a placut si pentru ca sper ca pe langa tot circul cotidian ce ne înconjoara nu uitam cine suntem de fapt si nu ne oprim sa ne dorim mai mult. Insa in directia cea buna. As fi dezamagit de mine daca as ajunge sa-mi oblig copilul sa devina avocat cand lui de fapt ii place sa fie mecanic.
E o poveste de dat mai departe.
p.s. ar fi tare sa ma apuc sa scriu si cu diacritice, nu?
Decembrie 11th, 2009 at 12:18
Mi-a placut:)
Decembrie 12th, 2009 at 17:19
Perfect adevarat ceea ce afirmi, dar gandeste-te ca ceea ce spui tu se aplica intr-o lume ideala as putea spune. In lumea asta, din pacate, exista si categoria de mijloc (nici cal-nici magar, nici gaina-nici vultur)exista categoria oamenilor ce nu-si gasesc locul in societate si nu sunt in stare sa se decida in a se limita a fii ‘gaina’ sau a fii ‘vultur’. E greu sa traiesti, greu sa faci alegerile corecte in viata, greu sa stai sa te uiti cum cei din jurul tau iti decid viata in timp ce tu esti un simplu spectator…