La sfârşit de an
Este sfârşit de an şi mă gândesc că în 2009 au fost destule treburi ce m-au enervat grav. Dacă aş încerca să fac o listă probabil la un moment dat m-aş da bătut dar nu pot să nu mă gândesc că mai ales acum, la sfârşit de an, ma enervează rău că …
- deşi suntem conştienţi că vin Sărbătorile, încă mai urcăm planurile prin pomi … sincer, nu suntem CHIAR atât de ocupaţi
- toate magazinele afişează “oferte”
- mai toţi taximetriştii ştiu exact ce nu a mers în anul ce tocmai se finalizează (mai nou au găsit şi soluţii pentru criză)
- prea multe lucruri devin dintr-o dată o necesitate
- prea puţine din acestea nu necesită efort financiar
- a devenit din ce în ce mai frig, chiar … ce-i frate cu frigul ăsta?
- e mai mult noapte decât zi
- nu mai găsesc petarde, deşi consider că-i o măsură bună interzicerea lor că prea erau mulţi retarzi ce le foloseau
- vor veni iar colindători trişti; ăştia-s din ce în ce mai trişti, mai murdari (la propriu), mai sictiriţi … şi mai cer şi bani cu tupeu
- până şi cei mai “fuck you, România” o ard de Sărbatori foarte româneşte
- trebuie să-l ascult iar pe Hruşcă; marfă însă că mai apare din când în când câte un banc cu el
- Sala Palatului găzduieşte numai şi numai concerte “extraordinare”
- românii îşi ghiftuiesc cărucioarele de carfur cu de toate, de la carne de bufniţă până la plante artificiale
- se întrerup campionatele de fotbal în Europa (d-asta îmi place campionatul englez)
… mai era ceva parcă
Decembrie 15th, 2009 at 8:36
E doar un sfarsit clasic de luna, de decembrie; intamplator de termina si anul 2009 si probabil o sa inceapa si 2010 la un moment dat.
Decembrie 15th, 2009 at 8:37
E doar un sfarsit clasic de luna, de decembrie; intamplator se termina si anul 2009 si probabil o sa inceapa si 2010 la un moment dat.
Decembrie 15th, 2009 at 14:45
dar peste toate acestea ningee ca-n povesti..iesim la o bulgareala?